Cearcanele

Zona periorbitala are capacitatea de a ne exprima emotiile, nivelul de energie si de sanatate sau varsta. Atunci cand pierdem volum, avem tegument in exces sau pungi sub ochi, comunicam indirect celor din jur alt mesaj.

Desi pungile de sub ochi sunt cea mai frecventa problema estetica a zonei perioculare, cauzata de hernierea grasimii orbitale, exista o categorie de pacienti a caror problema este concavitatea de la acest nivel si accentuarea “vaii lacrimilor” sau  prezenta cearcanelor (melanoza periorbitala).

Pacientii cu cearcane se plang de cercuri inchise la culoare sub ochi, ochi obositi, imbatraniti sau depresiuni inestetice sub ochi. Atractivitatea pleoapei inferioare se traduce printr-o tranzitie lina intre zona infraorbitala si regiunea zigomatica.

Cauzele sunt de obicei cumulate si includ:

  • Oboseala si deshidratare
  • Expunerea excesiva la soare
  • Inaintarea in varsta – ce determina subtirerea si pierderea fibrelor de collagen si evidentierea vascularizatiei de la acesti nivel, facand zona sa apara mult mai inchisa la culoare
  • Predispozitie genetica. Persoanele cu tegumentul inchis la culoare sunt mai predispuse la hiperpigmentari sub ochi.
  • Hiperpigmentara postinflamatorie secundata unei atopii sau dermatita alergica de contact
  • Edem periorital
  • Vascularizatie superficiala din cauza unui tegument subtire si lax

 

Tratamentul cearcanelor

 

Peeling chimic destinat zonei sensibile din jurul ochilor, in vederea depigmentarii.

Filler-ul (acidul hialuronic), destinat umplerii cearcanelor, ofera o solutie temporara, insa eficienta pentru corectia cercurilor inchise din jurul ochilor. Procedura se realizeaza in cabinet, dupa aplicarea unei creme anestezice pentru sporirea confortului dumneavoastra. Efectul este vizibil imediat si are o remanenta (in functie de produsul folosit si de modul in care fiecare dintre noi metabolizeaza substanta) intre 3 – 12 luni. Dupa procedura recomand aplicarea  locala de comprese sau geluri reci, Arnica gel. Veti dormii cu capul pe mai multe perne in seara injectarii, pentru a reduce intensitatea edemului post-procedura. Maximul de inflamatie va fi in ziua 1-2, cand zona injectata va fi umflata si cu o usoara sensibilitate. Edemul (umflatura) se remite incepand cu a -3-a zi.

Lipofilling (transferul de grasime, recoltata de la dumneavoastra) – grasimea se recolteaza de la nivelul coapselor, abdomenului, bratelor, fetei interne a genunchilor etc. Efectul procedurii este mai indelungat, comparativ cu injectarea de acid hialuronic. Desi efectul injectarii de grasime este mult mai natural si cost-eficent in timp, fiind o procedura cu invazivitate, aceasta asociaza riscuri mai mari decat injectarea de acid hialuronic. Grefarea tesutului adipos in zona infraorbitala are si efecte regenerative datorita prezentei celulelor stem din tesutul adipos.

 

Lipofilling-ul are rezultate mult mai eficiente si spectaculoase atunci cand se asociaza cu repozitionarea grasimii infraorbitale, care are drept rezultat umplerea zonei situate sub ochi.

Pentru un rezultat de lunga durata si cresterea sanselor de grefare a tesutului adipos se asociaza mixarea testului adipos preparat impreuna cu PRP (platelet rich plasma). Vezi:

Aportul de celule stem oferit de testul adipos cat si plasma imbogatita cu celule stem (PRP) va sigura o recuperare mai rapida si o calitate mai buna a pielii regiunii infraorbitale.

 

Desfasurarea interventiei pentru lipofilling

 

Interventia se realizeaza in sala de operatii sub anestezie locala, sedare sau anestezie generala (acest aspect se discuta in functie de amploarea zonei ce urmeaza sa fie umpluta si de gradul dumneavoastra de a tolera durerea si stresul interventiei.

In acelasi timp operator se poate asocia orice interventii la nivelul fetei: blefaroplastie superioara, inferioara, lifting de sprancene, midfacelift, lifting facial etc.

Grasimea se preleveaza cu ajutorul unor canule foarte subtiri din zonele pe care le discutam preoperator. Nu trebuie sa confundati aceasta manevra cu interventia de liposuctie! (cantintatea de tesut adipos aspirat este inferior celei obtinute in urma lipoaspiratiei).

Lipofilling-ul  are si proprietati regenerative, datorita prezentei celulelor stem aflate in tesutul adipos. Rata de resorbtie a tesutului grasos infiltrat este intre 30-70%.  Asocierea acestei proceduri cu PRP-ul (platelet rich plasma) creste sansele de supravietuire ale adipocitelor.

Rezultatul procedurii este acela de a umple santurile si depresiunile fetei, de a oferi o calitate mai buna a tegumentului, pentru o perioada indelungata de timp folosind propriile dumneavoastra celule.

O data prelevata grasimea, aceasta se filtreaza si se amesteza cu PRP-ului. Plasma se obtine in urma recoltarii a 6-8 ml de sange venos, care se centrifugheaza. Suspensia obtinuta si care este bogata in trombocite si factori de crestere, se mixeaza uniform cu grasimea preparata, urmand sa se injecteze in zonele dorite (cearcane, pometi, santuri nazolabiale, zona temporala, linia mandibulei etc).

Aspectul imediat postoperator va include umflarea zonelor injectate, echimoza, supracorectie.

Supracorectia are scopul ca in timpul procesului (absolut normal) de resobtie a grasimii injectate, efectul final sa fie cat mai aproape de dorintele dumneavoastra .

 

Recuperarea dupa lipofilling

 

Zona donoare va fi de asemenea umflata si posibil vanata, insa aceste aspecte dispar in urmatoarele 5-7 zile.

Acasa veti urma tratament medicamentos antibiotic, antiinflamator. Veti masa zona infiltrata cu grasime, folosind Lioton gel/Alle gel. Veti dormi cu capul pe mai multe perne, reducand astfel edemul de la nivelul fetei.

Veti aplica comprese reci/geluri reci/gheata pe zonele umflate.

La 14 zile se indeparteaza firele din zonele donoare.

Va recomand un repaus de 3 zile postoperator, pana la remiterea partiala a edemului si a echimozelor

https://youtu.be/8Rg1JtqR-78